MOLDOVENEASCĂ РУССКИЙ ENGLISH
Strategia PDP
Aprobată                           
prin Ordinul Directorului Centrului Naţional
pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal
nr 44 din 31 decembrie  2009
cu modificările şi completările operate
prin ordinul nr. 40 din 29 septembrie 2010

STRATEGIA DE DEZVOLTARE 
A CENTRULUI NAŢIONAL PENTRU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER
PERSONAL PENTRU ANII 2010-2012


     Una din priorităţile de dezvoltare a Republicii Moldova la etapa actuală este creşterea nivelului de protecţie a datelor cu caracter personal, precum şi asigurarea dreptului cetăţenilor la viaţă privată în conformitate cu legislaţia în vigoare. Analiza bazei legislative şi a gradului de organizare a procesului de protecţie a datelor cu caracter personal în raport cu practicile europene şi internaţionale, serveşte drept sursă de eficientizare a organizării activităţii de protecţie a datelor cu caracter personal în ţara noastră, a stabilirii principiilor şi obiectivelor în acest domeniu important.

     Prin ratificarea Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, încheiată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981(Convenţia nr. 108), adoptarea Legii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal nr. 17 – XVI din 15 februarie 2007, Republica Moldova s-a obligat să asigure respectarea şi protecţia drepturilor persoanei la prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv a dreptului la inviolabilitatea vieţii private, la secretul personal şi familial.

      Obiectivele principale ale prezentei Strategii  vizează:
- fortificarea capacităţilor instituţionale şi administrative ale Centrului;
- crearea unui cadru legislativ şi normativ care ar asigura protecţia datelor cu caracter personal în conformitate cu cele mai înalte standarde europene, inclusiv cu instrumentele relevante ale Consiliului Europei;
- îmbunătăţirea nivelului de conştientizare a responsabilităţilor de către deţinătorii de date cu caracter personal, în partea ce se referă la necesitatea asigurării regimului de confidenţialitate şi securitate a prelucrării datelor cu caracter personal;
- promovarea conceptului de „viaţă privată” şi a importanţei protecţiei datelor cu caracter personal pentru fiecare subiect al acestor date.

       În realizarea acestor obiective Centrul va colabora cu alte autorităţi publice, societatea civilă precum şi cu autorităţi de supraveghere  similare din ţările semnatare ale Convenţiei nr. 108.


  PLANUL DE ACŢIUNI PENTRU REALIZAREA STRATEGIEI (red. din 29.09.2010)

  PLANUL DE ACŢIUNI PENTRU REALIZAREA STRATEGIEI (red. din 31.12.2009)



Căutare
Despre CNPDCP      Activitate      Serviciul de presă      Acte legislative şi normative      Consiliul consultativ  
   Transparenţa în procesul decizional      Informaţie utilă     
2009© CNPDCP
Elaborarea şi suport tehnic:  Centrul de Telecomunicaţii Speciale
Statistica vizitatorilor: 453730