Ştiri
Consolidarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal în domeniul mass media în ţările Parteneriatului Estic

Reprezentanţii Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal au participat la evenimentul organizat de către Consiliul Europei privind protecţia datelor cu caracter personal în sectorul mass media (examinarea instrucţiunilor elaborate de Consiliul Europei, precum şi a manualului destinat Autorităţilor pentru protecţia datelor), care a avut loc în cadrul proiectului ”Consolidarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal în ţările Parteneriatului Estic”, în perioada 06-10 iulie 2017, la Tbilisi, Georgia.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii ţărilor din Parteneriatul Estic, precum Georgia, Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia şi Azerbaidjan, inclusiv Şeful Departamentului de Protecţie a Datelor al Consiliului Europei, Sophie Kwasny, în cadrul căruia au avut oportunitatea de a face schimb de experienţă şi bune practici privind protecţia datelor cu caracter personal în domeniul mass media şi a jurnalismului.



                                                                                                                                                                        Direcția evidență și control



 




Căutare

Galerie video



Despre CNPDCP      Activitate      Serviciul de presă      Acte legislative şi normative      Consiliul consultativ  
   Transparenţa în procesul decizional      Informaţie utilă      Procedura de notificare      Copiii și protecția datelor  
  
2009© CNPDCP
Elaborarea şi suport tehnic:  Centrul de Telecomunicaţii Speciale
Statistica vizitatorilor: 2954639